Legea Răspunderii Politce, o lege capitală pe care numai noi, cetăţenii o putem impune
Despre răspunderea politicenilor faţă de cetăţenii care îi aleg, sau despre Legea Răspunderii Ministeriale se discută de foarte mulţi ani în România. Nu există partid politic, fost sau actual, nu există politician, fost sau actual, senatori, deputaţi, miniştri, care să nu declare, de cele mai multe ori cu voce apăsată şi enfază, că este de acord cu această lege. Chiar cere cu fermitate ca ea să fie adoptată şi aplicată neîntârziat.
Mai mult, în momentul în care ocupă o funcţie de demnitate publică, politicianul este obligat să depună un jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Din păcate, aşa cum ne-o demonstrează realitatea, intenţiile declarate cu tărie în campaniile electorale, nu au rămas decât la nivelul de declaraţii. Nici măcar jurământul menţionat, cu toată solemnitatea şi obligaţiile care izvorăsc în urma depunerii lui, clamat cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie de sute de demnitari de-a lungul timpului, nu este respectat. A devenit doar un moment festiv, iar demnitarul care l-a rostit, dacă îl încalcă, nu păţeşte nimic.
Din păcate, avem experienţa amară că odată terminată campania electorală, aleşii, sau cei numiţi de către noii aleşi în funcţii bine plătite, uită de promisiuni.
Până la urmă, tot cu amărăciune, trebuie să constatăm că în actualele condiţii, adică în lipsa unei Legi a Răspunderii Politicianului, este firesc să fie aşa. Ce ar fi trebuit să facă aleşii, imediat după ce-şi ocupă fotoliile confortabile? Să-şi dea singuri cu stângul în dreptul? Să-şi taie singuri craca de sub picioare? Să voteze singuri o lege care să-i tragă la răspundere pentru promisiunile electorale datorită cărora au fost votaţi, de care însă au uitat şi pe care nu le-au mai relizat niciodată?
De aceea, o astfel de iniţiativă legislativă trebuie să vină din rândul alegătorilor, a cetăţenilor. Este singura cale. Singura şansă ca ea să devină realitate. Pentru că altfel, niciodată, politicienii nu vor da singuri o lege împotriva lor. O lege votată de ei, care să-i tragă pe ei la răspundere.
Legea prin care politicienii să fie împiedicaţi să ne mai mintă. Prin care să fie traşi la răspundere dacă nu îşi îndeplinesc promisiunile din campania electorală.
O precizare necesară: Legea Răspunderii Politicienilor nu îngrădeşte în niciun fel imunitatea parlamentarilor. Ea trebuie respectată, aşa cum se întâmplă în orice stat democratic. În acelaşi timp însă, legea aceasta face o distincţie clară între imunitatea parlamentarilor, care le asigură posibilitatea de a face orice fel de declaraţii politice fără a putea fi traşi la răspundere în vreun fel, şi tragerea la răspundere a politicienilor atunci când mint şi nu îşi respectă promisiunile făcute în faţa alegătorilor.
Pentru minciunile electorale, pentru faptul că au indus în eroare cetăţenii care i-au ales, pentru înşelăciune în ultimă instanţă, politicienii nu trebuie să se mai bucure de niciun fel de imunitate.
Nu în ultimul rând, această lege va creşte calitatea celor care vor să facă parte din clasa politică. Responsabilizarea lor. Să ştie că promisiunile mincinoase vor fi sancţionate de o lege.
Poate nu ar fi lipsit de importanţă ca o astfel de lege să prevadă şi faptul că, atunci când un politician face promisiuni, să explice şi modalitatea în care le va transforma în realitate, inclusiv sursele de finanţare. Iar când un politician, deja instalat într-o demnitate publică, întreprinde o acţiune care deranjează cetăţenii, sau ridică bănuieli asupra onestităţii, a bunei sale credinţe, să fie obligat să dea explicaţii publice asupra motivelor care l-au determinat să ia acea decizie.
Daniel Ionaşcu
Sorin Ovidiu Bălan