În ciuda acordurilor bilaterale, deznaţionalizarea copiilor românilor din Ucraina continuă ca în epoca sovietică
I-am primit cu braţele şi inimile deschise încă din prima zi a necazului grav care a dat peste ei, fără să ne-o ceară nimeni. I-am primit pentru că aşa suntem noi. Nu putem, atunci când arde casa unui vecin, să stăm şi să ne uităm cu mâinile încrucişate peste gard. Sărim în ajutor, cu ce putem. I-am primit în casele noastre şi i-am aşezat la masa noastră. Imediat ce au trecut graniţa fugind din calea războiului, i-am întâmpinat chiar la frontieră cu mâncare, pături şi o vorbă bună, la fel de valoroasă în acele momente ca şi bunurile.
Am fost de acord să ne rupem de la gura noastră, a copiilor şi bătrânilor noştri, pentru ca Guvernul să le poată acorda o sumă lunară de bani, pentru că mulţi plecaseră cu copiii în braţe şi cu hainele de pe ei, să nu fie loviţi de bombe. Nu ne-am întrebat, sau dacă ne-am întrebat, nu am cerut şi socoteală, atunci când străzile din România s-au umplut de maşini una mai scumpă decât alta cu numere de Ucraina, iat hotelurile de lux de la Poiana Braşov şi Mamaia s-au umplut de refugiaţi, dacă nu cumva aceşti oameni care afişau opulenţa, spre deosebire de concetăţenii lor care fugiseră cu ce aveau pe ei, nu s-ar putea întreţine singuri. Ne-am spus că toţi sunt oameni, loviţi de acelaşi necaz şi pe toţi trebuie să-i ajutăm, indiferent de ce maşini au sau în ce hoteluri stau. Am fost de acord să deschidem graniţele pentru ca produsele lor, în special cerealele, blocate prin porturi de navele de război ruseşti, să tranziteze prin România. Şi nu am făcut decât un mic protest, spre deosebire de alte ţări care au păţit acelaşi lucru, precum Polonia şi Ungaria, le-au interzis tranzitarea, atunci când ne-am trezit cu piaţa inundată de cereale ucrainene, la preţ mic, pentru că nu respectă nicio regulă UE, distrugându-i pe fermierii autohtoni. Nici cu Bâstroe nu am cerut prea convingător explicaţii. Practic, i-am lăsat să facă ce vor şi cum vor, chiar dacă acţiunile lor nu erau deloc în concordanţă cu tratatele, înţelegerile, bunele practici, dar şi bunul simţ şi respectul la adresa celui care te găzduieşte şi te ajută.
Dacă toate cele enumerate până acum, sunt trecătoare şi sperăm să se stingă o dată cu încetarea războiului, că refugiaţii vor putea să se întoarcă la casele lor, iar cerealele ucrainene vor putea să fie exportate pe vechile lor trasee la destinatarii tradiţionali, există şi acţiuni ale Ucrainei care nu au nimic în comun cu războiul, dar care au consecinţe pe termen lung. Care afectează populaţia de români din ţara vecină. Măsuri care sunt în contradicţie atât cu normele UE, la care Ucraina vrea să devină membru, cât şi cu înţelegerile oficiale bilaterale.
Este vorba despre o lovitură grea dată identităţii românilor trăitori în Ucraina. Care nu au venit de niciunde. Acolo s-au născut. Doar că într-o zi, s-au trezit că gospodăriile lor nu mai sunt în România, ci în URSS, pentru că Stalin a mutat graniţa pe hartă, cu creionul lui de tâmplărie. Prin urmare, românii de acolo nu trebuie consideraţi o minoritate venită de undeva.
Dar ceea ce doare cel mai tare este lipsa de seriozitate în relaţiile bilaterale, care nu mai ţin nici de război, nici de orice altceva vremelnic. Pentru că aceste lucruri s-au întâmplat încă de pe vremea lui Stalin şi, din păcate, se întâmplă şi acum, deşi condiţiile istorice sunt cu totul altele. Pe data de 10 octombrie, preşedintele Volodimir Zelenki, aflat în vizită la Bucureşti, primit la Palatul Cotroceni de preşedintele României a declarat în legătură cu românii din Ucraina, identitatea lor culturală şi limba pe care o vorbesc: „Personal nu văd nicio problemă globală în asta, nu văd nicio problemă cu acest lucru. Pentru mine asta nu e o problemă. Înţeleg, unii oameni ar spune că Moldova este România, înţeleg. Pentru mine această problemă nu e presantă. Guvernul nostru se va întruni şi va lua o decizie referitor la răspunsul pentru această întrebare. Se vor întâlni într-o săptămână sau două, ţineţi minte”.
Şi s-au întâlnit, opt zile mai târziu. Pe 18 octombrie, la Kiev a avuzt loc o şedinţă comună a Guvernelor României şi Ucrainei. Şi s-a decis. În urma întâlnirii, premierul Marcel Ciolacu anunţa că: „Guvernul de la Kiev a decis că pe teritoriul Ucrainei limba oficială este limba română”.
Şi cu asta, chestiunea Limbii Române şi a limbii moldoveneşti părea încheiată.
Din păcate, nici vorbă de aşa ceva. Editura de stat „Svit”, echivalentul Editurii didactice şi pedagogice de la noi, pregăteşte tipărirea manualelor de „Limba moldovenească” pentru anul şcolar 2024. Pentru elevii români din clasa a V-a. Într-un comunicat, Igor Melnik, directorul editurii „Svit” a declarat că: „editura nu poate decide de una singură să tipărească sau să nu tipărească anumite cărți finanțate de stat”.
Deci, finanţate de stat. Adică de Guvernul Ucrainei, cel care în şedinţa comună cu Guvernul României a promis că va scoate sintagma „limba moldovenească”. Mai mult, în 2022, Consiliului Național al Românilor din Ucraina i s-a solicitat de către aceeaşi editură un sprijin financiar pentru tipărirea manualelor în Limba Română, pentru elevii din regiunile Transcarpatica, Cernăuți și Odesa. Atunci nu avea bani pentru manualele de Limba Română. Anul acesta, are bani de la Guvern pentru tipărirea manualelor în „limba moldovenească”.
Desigur că la mijloc este şi o coadă de topor. Se numeşte Anatol Fetescu şi este președintele Asociației Naţional-Culturale a Moldovenilor „Luceafărul” din Ucraina, care, după vizita premierului Ciolacu la Kiev a declarat că Moldova este un stat mai vechi decât România, iar limba „moldovenească” – mai veche decât româna. Declaraţie care se potriveşte la fix cu cea făcută în martie 2023, de către purtătoarea de cuvânt a MAE al Rusiei, Maria Zaharova, care a spus că limba română trebuie redenumită „limba moldovenească”, nu invers.
Anatol Fetescu nu face asta gratis. Soţia sa, Larisa Fetescu este chiar autoarea celor două manuale, unul de „Limba moldovenească”, iar celălalt de „Curs integrat de literatura moldovenească şi universală”.
Aşadar, ce-am vorbit, baltă rămâne, cum spunem noi, românii. În ciuda promisiunilor, în ciuda înţelegerilor, în ciuda normelor euopene, deznaţionalizarea românilor din Ucraina continuă.
Daniel Ionașcu
Sorin Ovidiu Bălan
