O dramă care arată că lupta antidrog nu există!
Săptămâna aceasta, un fapt cutremurător a readus în atenţie, dacă mai era nevoie, problema traficului şi consumului de droguri în România. Dar, mai ales, faptul că statul nu face, practic, nimic pentru a combate acest flagel care distruge, la propriu, vieţi.
Lipsa unei strategii coerente, lipsa de responsabilitate, au dus la o nouă tragedie.
Un tânăr în vârstă de 25 de ani din Sibiu, drogat, şi-a ucis cu mâinile goale tatăl. Atacul asupra părintelui a fost de o violenţă extremă. Tatăl nu a mai avut nicio şansă în faţa revărsării de lovituri. Când a fost arestat, tânărul a spus că nu-şi mai aduce aminte ce făcuse. Se afla sub influenţa drogurilor.
Această tragedie este cu atât mai elocventă cu cât tânărul nu era la prima abatere. Răbufnirile lui de furie generate de consumul de droguri puseseră în pericol şi înainte pe cei care se aflau în preajma lui în acele momente. Ca urmare a fost internat nevoluntar într-o secţie de psihiatrie a Spitalului Judeţean din Sibiu. După o lună însă, i s-a dat drumul acasă. Unitatea medicală a propus externarea pe motiv că simptomele dispăruseră. Iar o instanță judecătorească a încuviințat trimiterea lui acasă. După o săptămână îşi ucidea tatăl, pentru că luase „iarbă” şi „cristal”, după cum a declarat la Poliţie.
Plecând de la această tragedie, una din multele provocate de consumul de droguri, aceasta având particularitatea că toxicomanul fusese totuşi internat într-o instituţie de specialitate, iar rezultatele tratamentului s-au văzut, Departamentul de Investigaţii readuce în atenţia opiniei publice necesitatea organizării pe cu totul alte principii a luptei antidrog în România.
Avem şi o propunere concretă, plecând de la realităţile pe care jurnaliştii, medicii, dar şi alţi specialişti le-au constatat.
Ca în orice război, este nevoie de o armată. În cazul războiului la care ne referim, armata trebuie să aibă două feluri de „soldaţi”. Prima componentă este cea a halatelor albe. Medici specializaţi în tratarea toxicomanilor. Ceea ce în România nu există astăzi. Psihiatri şi psihologi, tratează după cum mai citesc prin câte o carte de specialitate sau după cum cred ei de cuviinţă. Deşi toxicomanul, în funcţie de substanţele pe care le consumă şi de gravitatea stadiului în care se află, are nevoie de un tratament specific. Pentru început, trebuie trimis la specializare un lot de minim 40 de medici, din specialităţile toxicologie, psihiatrie, terapie intensivă, astfel încât la absolvirea primei serii să existe măcar câte un medic pe judeţ.
Cea de-a doua componentă a „armatei” este cea de acţiune. DIICOT nu are capacitatea de a reacţiona la nivelul la care fenomenul a luat amploare. De aceea, se impune restructurarea organizării poliţiştilor antidrog. Trebuie să existe trei compartimente: lucrători sub acoperire, lucrători specializaţi în intervenţia la obiectiv, inclusiv atunci când este vorba de capturarea unui consumator, pentru a nu se mai ajunge la tragedii cum a fost cea în care a fost victimă Eduard Giosu, lucrători specializaţi în culegerea de informaţii strict din domeniul traficului de dorguri şi lucrători specializaţi în controlul la frontieră şi în interiorul teritoriului, inclusiv unitate canină.
Desigur că o armată are nevoie şi de logiostică. În ceea ce îi priveşte pe medici, propunem înfiinţarea câte unei secţii specializate, distincte de celelalte secţii, la fiecare spital judeţean. De asemenea, construirea câtorva centre regionale de dezintoxicare în zonele Bucureştio-Ilfov, Iaşi, Timişoara, Cluj, Bacău, Craiova. Spitale cu regim de maximă securitate, după modelul celor pentru bolnavii mintal periculoşi.
În ceea ce priveşte dotarea poliţiştilor: scannere la frontieră, mai ales în Portul Constanţa, unităţi canine şi toate celelate materiale din dotarea unor forţe de ordine. De la armament letal, la cel neletal, precum şi mijloace de deplasare rapidă şi testare rapidă. Dar şi aparatură de supraveghere, interceptare şi înregistrare audio-video ambientală.
A treia componentă a acestei „armate” este cea a procurorilor. Trebuie să existe, aşa cum există procurori antimafia, să existe şi procurori antidrog, specializaţi în instrumentarea dosarelor antidrog, având inclusiv cunoştinţe medicale de specialitate.
O armată, chiar dacă are soldaţi şi tehnică de luptă, aşa cum am descris mai sus, are nevoie şi de o organizare şi o tactică de luptă, pentru a câştiga războiul.
Până acum, de lupta împotriva drogurilor s-a ocupat, în principal, DIICOT. Iar la frontieră, controlul este făcut de Poliţia de Frontieră.
Pentru a putea fii coordonate, toate structurile pe care le-am descris mai sus trebuie unite sub o singură comandă, după modelul ISU. Fie că este vorba de o structură distinctă în cadrul Ministerului de Interne, condusă de un secretar de stat, fie că se restructurează deja existenta Agenţie Naţională Antidrog, care să aibă nu numai atribuţii limitate, de propagandă, ci să cuprindă toate aceste structuri de intervenţie împotriva traficanţilor şi tratarea toxicomanilor.
Daniel Ionaşcu
Sorin Ovidiu Bălan