didididi
  •  
  • SERVICII
  • PAULA IACOB
  • CONSULTAȚIE
  • NEWS
  • RECURS LA IDENTITATE
  • ASOCIAȚIA PAULA IACOB
  • CARIERE
  • CONTACT
0
Tehnica amânării şi a tragedii de timp la guvernanţi  
11 ianuarie 2024
24 Ianurie! Mai avem inima română?
25 ianuarie 2024

S-a amânat pronunţarea asupra redeschiderii dosarului legat de Ferma Dacilor  

11 ianuarie 2024

S-a amânat pronunţarea asupra redeschiderii dosarului legat de Ferma Dacilor

 

Astăzi, la Tribunalul Prahova, ar fi trebuit să se judece redeschiderea dosarului privind modul în care, fosta conducere a ISU Prahova a favorizat, sau a făcut presiuni asupra subordonaţilor, să „ierte” unele firme de rigorile legii. Printre ele şi Ferma Dacilor.

În mai multe rânduri, s-au constatat de către pompieri abateri grave de la normele de prevenire a incendiilor. Nu s-au aplicat nici măcar amenzi. Nicidecum ca acele obiective, între care şi Ferma Dacilor, să fie închise până la soluţionarea problemelor. Abateri grave care, rămase nesancţionate au dus, în noaptea de Crăciun 2023, la pierderea a opt vieţi omeneşti.

Dosarul deschis de DNA în urmă cu mai muţi ani şi care îi avea ca intimaţi pe fostul prim-adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Dumitru Elisei, şi Cristina Chelba, fost inspector de prevenire din cadrul ISU Prahova, a fost închis de către DNA anul trecut şi peste cercetările de din el s-a aşternut tăcerea. Cei vizaţi în dosar s-au pensionat în 2022 şi de atunci mănâncă liniştiţi pensii speciale.

La trei zile de la dezastrul de la pensiunea Ferma Dacilor, tot DNA depune la Tribunalului Prahova dosarul care are ca obiect: “Confirmare redeschidere urmărire penală”, în care judecătorii urmau să se pronunţe astăzi.

S-a amânat pronunţarea, pentru că avocatul intimatului Dumitru Elisei Tiberiu a cerut un timp pentru a putea studia dosarul şi construi apărarea. Pronunţarea va avea loc pe data de 18 ianuarie.

(Aici rog să completeze domnul Ionaşcu în ce condiţii, legal, se poate închide un dosar şi în ce condiţii poate fi el redeschis)

Dincolo însă de acest proces, revine în actualitate Legea Răspunderii Magistraţilor, care nici până astăzi, deşi se pomeneşte de ea la fiecare rând de alegeri, nu a dat-o Parlamentul. Vinovaţii din Dosarul „Ferma Dacilor” vor fi judecaţi. Dar vinovaţii, adică procurorii, care i-au lăsat să scape la pensii speciale pe capii de la ISU Prahova, închizând-le dosarul? Justiţia are mijloacele să răspundă la întrebarea: Cine şi din ce motive a închis dosarul de la DNA? Şi, eventual, dacă va găsi pe cineva vinovat, să-l şi poată trage la răspundere?

 

Daniel Ionaşcu

Sorin Ovidiu Bălan

 

 

S-a amânat pronunţarea asupra redeschiderii dosarului legat de Ferma Dacilor   

Distribuie

Alte articole de interes

23 septembrie 2024

Departamentul de Comunicare al Cabinetului de Avocat Daniel Ionaşcu este împuternicit să declare următoarele:


Continuare
22 septembrie 2024

Fenomene paranormale la Tribunalul Sighetul Marmaţiei. Morţii depun mărturii şi sunt împroprietăriţi


Continuare
18 septembrie 2024

Breşă gravă de securitate la o instituţie fundamentală a statului român


Continuare

Sediu:

București, Sector 3
Blvd. Unirii, Nr. 59, Bl. F2, Sc. 1, Ap. 5

Telefon: +40 766 214 605

Email: cabinetdeavocat@danielionascu.ro

Politica de confidențialitate

S-a amânat pronunţarea asupra redeschiderii dosarului legat de Ferma Dacilor   

Urmărește-ne pe Facebook:

© 2021 Toate drepturile rezervate. Cabinet de Avocat Daniel Ionașcu
0