didididi
  •  
  • SERVICII
  • PAULA IACOB
  • CONSULTAȚIE
  • NEWS
  • RECURS LA IDENTITATE
  • ASOCIAȚIA PAULA IACOB
  • CARIERE
  • CONTACT
0
Arestul preventiv şi lipsa drepturilor arestatului  
10 ianuarie 2024
S-a amânat pronunţarea asupra redeschiderii dosarului legat de Ferma Dacilor  
11 ianuarie 2024

Tehnica amânării şi a tragedii de timp la guvernanţi  

11 ianuarie 2024

Tehnica amânării şi a tragedii de timp la guvernanţi

 Cel mai important eveniment al zilei de 10 ianuarie este protestul transportatorilor, căruia i s-au alăturat şi o parte dintre fermieri. Mişcarea a produs şi produce în continuare haos în Bucureşti, centura oraşului pe care oricum se circula foarte greu, este blocată. De asemenea, traficul este blocat sau îngreunat pe autostrada A1, dar şi pe centurile ocolitoare ale principalelor oraşe ale ţării.

 Transportatorii protestează pentru că au crescut preţurile la carburanţi, dar şi la RCA, spunând că, practic, firmele de profil nu mai pot supravieţui în aceste condiţii.

 În loc să iasă la dialog şi să stabilească soluţii pentru dezamorsarea crizei, miniştrii de resort fac ce ştiu mai bine. Trag de timp.

 Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor a adoptat, cel puţin până la această oră, tactica tăcerii. Nici măcar nu a avut un punct de vedere, nicidecum să programeze o întâlnire cu reprezentanţii protestatarilor veniţi la Bucureşti.

 La rândul său, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, căruia pare că i s-a pasat sarcina de a trage de timp, pentru că Grindeanu tace, deşi protestul este în principal al transportatorilor, a anunţat că: „Legat de protestul “spontan” al transportatorilor la care s-au alăturat și câțiva fermieri, până în acest moment, la ministerul Agriculturii nu am primit nicio revendicare, pentru că nicio asociație nu își asumă acest protest”.

 Să desluşim această tehnică a tragerii de timp. Protestul este al transportatorilor în principal, deci Grindeanu ar fi trebuit să ia o poziţie. Tace însă mâlc. La protest s-au mai alăturat şi câţiva fermieiri, dar care au cam aceleaşi revenduicări cu transportatorii: poliţele RCA şi costul motorinei. Fermierii nu sunt însă protestatrii principali şi nici nu există o organizaţie a lor care să fi declarat că participă la protest. Acesta a fost prilejul bun pentru ca nu Grindeanu, cel care ar fi trebuit să gestioneze situaţia de criză, ci Barbu, care este un fel de a aşaptea roată la căruţă în legătură cu acest protest, să vorbescă în numele Guvernului. Şi ce a promis Florin Barbu agricultorilor? Că săptămâna viitoare, adică peste cinci zile, vor sta de vorbă.

 Şi până atunci? Transportaorii ce fac? Ei cu cine discută? Şi, desigur, noi, restul cetăţenilor, pentru că în acest moment, o autostradă şi centura Capitalei sunt blocate, ceea ce a produs haos în circulaţie şi în restul Bucureştiului şi nu se ştie când se va termina acest protest. Adică, nu se ştie când se va încheia haosul.

Daniel Ionașcu 

Sorin Ovidiu Bălan

 

Tehnica amânării şi a tragedii de timp la guvernanţi   

 

Distribuie

Alte articole de interes

23 septembrie 2024

Departamentul de Comunicare al Cabinetului de Avocat Daniel Ionaşcu este împuternicit să declare următoarele:


Continuare
22 septembrie 2024

Fenomene paranormale la Tribunalul Sighetul Marmaţiei. Morţii depun mărturii şi sunt împroprietăriţi


Continuare
18 septembrie 2024

Breşă gravă de securitate la o instituţie fundamentală a statului român


Continuare

Sediu:

București, Sector 3
Blvd. Unirii, Nr. 59, Bl. F2, Sc. 1, Ap. 5

Telefon: +40 766 214 605

Email: cabinetdeavocat@danielionascu.ro

Politica de confidențialitate

Tehnica amânării şi a tragedii de timp la guvernanţi   

Urmărește-ne pe Facebook:

© 2021 Toate drepturile rezervate. Cabinet de Avocat Daniel Ionașcu
0