Copii drogaţi care îşi ucid părinţii, după ce statul a pierdut bătălia cu drogurile
Pe data de 19 august, anul acesta, avea loc tragedia de la 2 Mai, când un tânăr de 19 ani, Vlad Pascu, drogat crunt, a ucis cu maşina alţi doi tineri şi a mai rănit grav câţiva din grupul lor de opt persoane. Primele informaţii, rezultate în urma unor investigaţii făcute mai ales de presă, arătau că Vlad Pascu putea fi oprit să comită această nenorocire. Dacă poliţiştii şi-ar fi făcut datoria. Dacă, în general, în România, bătălia cu drogurile s-ar fi dat cu adevărat şi nu era doar un spectacol de operetă, în care din când în când sunt prinşi vânzători mărunţi. Săgeţi, cum li se spune.
În faţa acestei realităţi, la sfârşitul lunii august, mai exact pe 29 august, la zece zile de la tragedie, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, făceau un anunţ îngrozitor: „Bătălia cu drogurile la categoria adulţi e pierdută. Prioritar este să salvăm tânăra generaţie”. Statul român se declara învins. Răpus în bătălia cu unul dintre cele mai mari flageluri care întunecă omenirea: traficul şi consumul de droguri. Ridica mâninile în faţa traficanţilor, de nestăvilit cu puţinele mijloace pe care le are statul român şi multa nepricepere a celor care ar trebui să organizeze această bătălie. Fiecare cetăţean, conform declaraţiei lui Predoiu, de fapt era singur în faţa acestei primejdii. Singur şi fără sprijin în a deveni consumator şi a-şi nenoroci viaţa. Singur şi nesprijinit de nimeni în a-şi nenoroci familia şi a-i nenoroci şi pe alţii.
Două săptămâni mai târziu, mai exact pe 15 septembrie, atunci când Cazul „Vlad Pascu” îşi dezvăluia secretele, când se afla că părinţiui lui erau oameni foarte bogaţi, dar care nu-şi prea puteau justifica averea, existând suspiciunea că ea are legătură cu traficul de droguri, când se afla că Vlad Pascu nu consumase singur stupefiante, ci împreună cu alţi copii de mahări, al căror nume nu a fost pronunţat niciodată până acum, premirul Marcel Ciolacu s-a gândit să mai dreagă busuiocul: „Nu pot să fiu de acord că am pierdut bătălia cu drogurile. Aceasta va fi pierdută doar când o vom abandona noi”.
Au abandonat-o, sau nu? Să vedem! Statul român a rămas cu mâinile ridicate în faţa traficanţilor şi a consumatorilor, mărginindu-se să consemneze nenorocirile pe care aceştia le fac în societate, sau a luat măsuri drastice? Pentru că măsuri drastice înseamnă ce a spus Marcel Ciolacu: „Bătălia va fi pierdută doar când o vom abandona noi”.
Să nu dăm verdicte. Ci să privim realitatea.
Noaptea de 22 spre 23 octombrie, adică la o lună după declaraţia lui Marcel Ciolacu, în Sibiu, un apel la 112. Un tânăr pe nume Andrei anunţa că tatăl său zace pe jos şi nu mai respiră. Examinarea cadavrului de către anchetatori a dus la concluzia că moartea bărbatului fusese violentă. Survenise în urma unor lovituri multiple, cu pumnii şi cu picioarele. A doua zi, Andrei Ioan Nemţiu, 25 de ani, îşi mărturisea fapta. Drogat, îşi bătuse tatăl, pe Nicolae Liviu Neamțiu, de 50 de ani, inginer agronom, consilier superior în cadrul Direcției Județene pentru Agricultură Sibiu, până îl omorâse.
Andrei Nemţiu era vechi consumator de droguri. În februarie 2021, fusese internat nevolentar la psihiatrie. După doar o lună, era externat, sub motivul că „este liniștit, cooperant, are un comportament adecvat situației”, dar și pentru că „acceptă tratamentul de specialitate”. Aceste argumente au stat la baza hotărârii instanţei. Acre i-a dat drumul acasă. Numai că, doi ani și jumătate mai târziu, în septembrie 2023, cooperantul, liniştitul Andrei, care îşi luaş i tratamentul, a fost din nou internat cu forța la Psihiatrie, la solicitarea familiei. Fusese găsit drogat pe o stradă din Cisnădie. La spital, Andrei a spus că nu-şi mai ia tratamentul, pentru că pastilele „îl omorâseră”, timp de nouă luni cât le luase. I s-a dat drumul din nou. Tot liniştiti, şi tot sub tratament. În noaptea de 22 spre 23 octombrie, şi-a omorât tatăl în bătaie.
Marţi, 12 decembrie, în Oradea. La ceva mai mult de patru luni de la declaraţia lui Predoiu şi la mai puţin de patru luni de la declaraţia lui Ciolacu. Un telefon la 112 anunţa că pe trotuarul din faţa unui bloc din cartierul Prima Nufărul, zac trupurile a doi bărbaţi. Când au sosit la faţa locului, poliţiştii şi salvarea, au constatat că era vorba despre un bărbat de 53 de ani, înjughiat grav, şi un tânăr care avea răni superficiale de cuţit. Bărbatul a intrat în stopă cardio-respirator, a fost resuscitat, dar la spital a făcut din nou stop cardio-respirator şi a murit. Adevărul aflat de cei care au cercetat cazul a zguduit nu numai Oradea, ci şi întreaga ţară. Tânărul de 23 de ani cu răni superficiale era fiul bărbatului asasinat. Tatăl, care avea o mică afacere în Beiuş, venise de o săptămână la Oradea, unde locuia fiul, pentru că aflase că acesta începuse să consume droguri. Voia să îl supravegheze şi să îl ajute. Să-l scape de nenorocirea nunmită droguri. A fost înjunghiat mortal, de către fiul drogat sau în sevraj. Încă nu se ştie exact, pentru că nu a ieşit analiza toxicologică. Tânărul s-a automutilat după aceea, minţind că a fost în legitimă apărare. Că de fapt tatăl l-a atacat.
Asta s-a petrecut, după declaraţiile premierului şi a ministrului Afacerilor Interne. Două grozăvii! Care, din păcate, nu sunt singurele. Lista este mai lungă. Ne-am oprit doar la acestea, pentru că, efectiv, au îngrozit opinia publică.
Prin comparaţie, în aceeaşi perioadă, adică de la declaraţiile celor doi, nu s-a destructurat nicio reţea, nici mică, nici mare de traficanţi şi nu s-a raportat nicio captură de proporţii. Doar mici săgeţi, de regulă şi consumatori, cu câteva grame la ei.
Judecaţi dumneavoastră acum. Am vrut să pierdem această bătălie împotriva drogurilor, sau am fost neputincioşi? Predoiu a spus că la categoria adulţi, bătălia a fost pierdută. Vi se pare că la categoria adolescenţi şi tineri ea a fost câştigată?
Evident că nu. Realitatea o demonstrează. Din păcate, suntem siguri că astfel de evenimente vor continua să apară. Pentru că statul nu numai că a pierdut la toate categoriile bătălia cu drogurile, ci nici măcar nu există semne că ar vrea să o înceapă.
Cabinetul de avocatură Daniel Ionaşcu a propus un plan detaliat pentru această bătălie. Îl găsiţi pe această pagină. Sintetizându-l, credem că lupta ar trebui dusă pe două planuri: 1. În teren, împotriva traficanţilor şi a reţelelor acestora. Asta se face pe două căi. Investiţii într-o dotare corespunzătoare din punct de vedere tehnic, de la scannere performante şi suficiente în porturi, aeroporturi şi vămi şi până la drug-teste eficiente. A doua cale este investiţia în oameni. Pregătirea unor poliţişti specializaţi în combaterea traficului şi consumului de droguri, inclusiv stagii în străinătate, la poliţiile care au rezultate în acest sens.
2. Partea a doua se referă la consumatori şi cei care trebuie să îi îngrijească. Adică: pregătirea unor medici specializaţi în tratarea consumatorilor de droguri, inclusiv cu stagii în străinătate, la clinici de specialitate, dar şi construirea de centre specializate în care să fie internaţi consumatorii de drogueri.
Şi nu în ultimul rând, modificarea legislaţiei. Pentru că degeaba un drogat care comite o faptă penală este închis în penitenciar. Indiferent de durata pedepsei, acesta nu se va vindeca de consumul de droguri. Dimpotrivă, va continua să consume, pentru că în penitenciare, aşa cum recunosc inclusiv angajaţii de acolo, se consumă droguri. Când condamnatul va ieşi, din nou va comite o faptă care va ucide sau nenoroci oameni nevinovaţi. De aceea, condamnaţii pentru fapte penale comise sub influenţa drogurilor, să fie internaţi în spitale specializate de maximă securitate, cu regim de penitenciar, în care nu doar să fie izolaţi de societate, ci să şi fie trataţi. Astfel încât judecătorul, sau comisia de liberări condiţionate să nu poată să-i dea drumul înapoi pe stradă fără acordul medicului specializat care l-a tratat.
Daniel Ionaşcu
Sorin Ovidiu Bălan
