Stop violenţei Poliţiei!
Un tânăr de 30 de ani din Bucureşti a ajuns în comă de gradul 5 la spital. La câteva zile a murit. A fost victima unei intervenţii brutale a unor poliţişti.
S-a pornit o anchetă internă în MAI, dar şi una a parchetului. Din păcate, trebuie să constatăm că de fapt ancheta aceasta nu este decât o tentativă de muşamalizare a unui caz deosebit de grav, care a stârnit o emoţie extraordinară în rândul opiniei publice. Secvenţe trunchiate filmate la intervenţia poliţiei în urma căreia a murit un tânăr, „scăpate” în presă, declaraţii care nu concordă unele cu altele, o cercetare superficială la faţa locului, toate acestea ne duc la convingerea că nu se caută să se facă lumină în acest caz. Ci că Poliţia vrea să îl acopere, în ciuda apelurilor disperate ale familieie celui decedat.
Din păcate, trebuie să constatăm că nu este un caz singular. Că intervenţii brutale ale Poliţiei au mai avut loc. Unele dintre ele soldându-se cu victime mutilate pe viaţă, sau chiar decese. Această stare de fapt, duce la o situaţie extrem de gravă în societate. Cetăţenii constată că, fiecare este pe cont propriu. Care sunt alternativele unui om de rând? Să suporte cu umilinţă acţiunea asupra sa a unor infractori şi să tacă, sau să cheme Poliţia, riscând să fie inclusiv omorât de cei care ar trebui să îl protejeze.
Ori, această situaţie, nu mai poate continua. De aceea, Cabinetul de avocatură Daniel Ionaşcu încurajează pe toţi cei care au fost victime ale violenţelor Poliţiei să nu mai tacă resemnaţi, cu gândul că orice ar face, „ei” nu păţesc nimic. Îi putem trage la răspundere. Poliţie, vine de la grecescul „polis”, care înseamnă aşezare umană, oraş. Adică, poliţiştii sunt oameni în slujba cetăţii, a cetăţenilor ei.
Noi suntem gata să vă fim alături în demersurile pe care trebuie să le faceţi pentru ca normalitatea să fie reinstalată, iar dumneavoastră să vă găsiţi dreptatea.
Vă stăm la dispoziţie cu toate armele legale pe care le avem.
Daniel Ionaşcu
Sorin Ovidiu Bălan