Se prăbuşeşte o parte însemnată din identitatea noastră naţională!
Asemenea Limbii Române şi a Portului Popular Românesc, casele memoriale unde s-au născut sau au creat personalităţile care au marcat istoria neamului ăstuia, sunt actele de identitate ale Poporului Român.
Dacă Limba Română, nu au reuşit nici să o vândă, nici să o siluiască, deşi au fost încercări, pentru că românul şi-a vorbit limba lui învăţată acasă, neţinând seama de indicaţiile şi părerile a tot felul de „învăţaţi”, dacă de portul popular nu au avut cum să se atingă pentru că pe ie, pe cămeşoaie, pe vâlnice sau pe cojoace, românii cos tot aceleaşi modele minunate pe care le-au moştenit de la strămoşi, cu casele memoriale este altceva. În cazul lor, din idolenţa, prostia sau poate rea-voinţa celor care au custodie aceste valori naţionale, deteriorarea este cuvântul de ordine. Lăsate în paragină de edili care ori habar nu au de istoria neamului ăsta, ori sunt preocupaţi numai de a-şi umple buzunarele, ale lor şi ale acoliţilor şi de a mai câştiga un mandat, care înseamnă sporirea averii.
Nenorocirea este că unele dintre distrugeri sunt iremediabile şi, ireversibil, file din istoria românilor dispar, răpind generaţiilor viitoare dreptul de a le mai cunoaşte. Prin lăsarea în paragină a caselor memoriale, sau a edificiilor în care s-au petrecut evenimente istorice pentru noi, o parte din actul nostru de identitate ca neam, se deteriorează şi el. Închipuiţi-vă că aveţi o carte de identitate care are un colţ ferfeniţit, sau un paşaport în care câteva file sunt putrede. Vă mai recunoaşte cineva identitatea? Evident că nu.
Şi pentru a nu fi acuzaţi că spunem doar lozinci care nu au acoperire în realitate, să şi exemplificăm cu date concrete cele afirmate.
Casa memorială Alexandru Ioan Cuza din Bârlad. Paragină totală. Nu mai avem nevoie, în istoria noastră, de Alexandru Ioan Cuza, nu doar domnitorul Unirii, ci şi bărbatul de stat care a pus bazele României moderne? Toate decretele prin care se înfiinţează instituţiile statului modern, sunt semnate de Alexandru Ioan Cuza. Să fie acesta un motiv pentru care nu mai avem nevoie de el? Generaţiilor viitoare să li se spună că altcineva a făcut România modernă? Nu un român?
Edilul din Bârlad, ca toţi primarii în pragul alegerilor, are bani pentru” zilele oraşului”. Manifestare sferto-culturală unde, pe lângă un nume cât de cât cunoscut de artist, mai schelălăie şi câţiva neaveţi, pe bani foarte mulţi. În fond, o campanie electorală mascată, făcută pe banii publici. Nu găseşte însă bani pentru a reabilita casa lui Alexandru Ioan Cuza. Cât despre Ministerul Culturii… Actualul ministru, doamna Raluca Turcan, nu prea ştie vorbeşte corect româneşte sau câţi ani are exact, aşa că nu punem niciun fel de bază pe ea, deşi există o lege care prevede îndatoririle pe care le are Ministerul Culturii faţă de monumentele istorice.
Casa memorială Alexandru Ioan Cuza din Bârlad, nu este una oarecare legată de numele lui Cuza. Ci este chiar casa în care, pe 20 martie 1820 s-a născut cel care avea să intre în istoria neamului drept domnitorul Unirii.
Mergând puţin mai sus în Moldova, în comuna devenită celebră Mirceşti, se află Casa memorială Vasile Alecsandri. Primul muzeu al literaturii române. Locul în care autorul versurilor celebrei Hora Unirii, dar şi cel care a cântat eroismul ostaşilor români în Războiul de Independenţă a petrecut 30 de ani din viaţă. Şi conacul de la Mirceşti se află într-o stare avansată de degradare. Teoretic, prin hotărâre judecătorească, el a revenit în administrare Academiei Române. Practic, nu se ştie exact cine ar putea reabilita clădirea de inestimabilă valoare. De la CJ Iaşi se comunica în urmă cu câţiva ani: „Există discuţii pe seama terenului, însă ministerele care sunt implicate în aceste proceduri trebuie să ia o decizie. Anul acesta deja s-au depus proiecte pe axa culturală, dar aici este o situaţie juridică incertă, deci nu se poate interveni”. Aşa că mai bine îl lăsăm în paragină, până se va alege praful de el. Mai avem nevoie de Alecsandri? Mai avem nevoie de cel care a contribuit decisiv la Mica Unire? Se pare că nu. Că ziua de 24 ianuarie ar fi bine să rămână o zi din calendar despre care majoritatea românilor habar să nu aibă de ce este liberă şi se pot întâlni la un şpiţ.
Casa memorială Marin Preda a fost lăsată şi ea de izbelişte timp de 9 ani de zile. A fost recuperată în cele din urmă de către Consiliul Judeţean Teleorman, care promite să o reabiliteze şi să o redea circuitului cultural. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu casa în care s-a născut Constantin Noica, situată la marginea municipiului Alexandria.
La Hobiţa, Casa memorială Constantin Brâncuşi s-a prăbuşit. Din ea nu a mai rămas decât o ruină.Nici de Brâncuşi nu mai avem nevoie. Să rămână doar Brancuşi, aşa cum îi spun fracezii. Apropo de francezi. Atelierul în care a lucrat Brâncuşi este conservat impecabil.
Nici memoria celui care ne-a învăţat Limba Română, Mihai Eminescu, nu a rămas neatinsă de nepăsare. Casa de la Văratec, unde poetul a locuit şi creat, este acum o ruină. În loc să fie reabilitată, se discută în contradictoriu dacă Eminescu a avut sau nu casă la Văratec.
În anul sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire, casa lui Iuliu Maniu de la Bădăcin era să se prăbuşească. Din ea nu mai rămăseseră decât pereţii. A scăpat-o de la pieire o iniţiativă privată.
Şi exemplele, din păcate, pot continua. Nepăsare, prostie, rea voinţă, toate la un loc, la care se adaugă şi un hăţiş de hotărâri judecătoreşti care le permit celor ce ar trebui să aibă grijă de aceste monumente inestimabile să dea vina unii pe alţii.
În timp ce noi, rămânem fără o bucată foarte importantă din identitatea noastră naţională.
Daniel Ionaşcu
Sorin Ovidiu Bălan
