Românii, mai aproape de Iisus de acest Crăciun
Anul acesta, sărbătoarea Crăciunului a fost, pentru credincioşii din ţara noastră, mai deosebită faţă de anii trecuţi. Mai apropiată ca niciodată. De parcă am fi fost cu toţii martori la naşterea Mântuitorului.
Sentimentul acesta, de a fi mai aproape de Iisus, o aproapiere aproape fizică, l-am mai avut atunci când am fost în Israel şi am vizitat cam tot ce este legat de creştinism. În peştera din Betleem Efrata, aproape de ieslea în care El s-a născut. Sau atunci când am atins Steaua aflată în apropiere şi când din căuşul din mijlocul ei am luat pe vârful degetului mir pe care mi l-am pus pe frunte. Eram în locul în care venise El la noi. Îl simţeam nu numai ca pe Mesia, ca pe un salvator, ci şi ca pe cineva foarte apropiat, aflat parcă lângă mine să mă liniştească şi să mă apere.
Trebuie să recunosc faptul că la Koln, în celebra catedrală, multă vreme cea mai înaltă construcţie din lume, cu legendele ei fabuloase, unde sunt depuse, în sarcofag de aur, moaştele magilor, nu am avut acelaşi sentiment. Poate măreţia rece a domului, sau cine ştie ce altceva, nu mi-a dat acea emoţie pe care o simţisem la Betleem.
Pentru a doua oară, acel sentiment de apropiere aproape fizică de Mântuitor, l-am avut în acest an aici, la noi, în România. Pentru că la Mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti – Vlaşca, judeţul Teleorman au fost aduse Darurile magilor care au mers la Betleem, să se închine pruncului Iisus: aur, smirnă și tămâie. Cei Trei Crai de la Răsărit, călăuziţi de Steaua a cărei rerezentare o atinsesem în Peştera Naşterii.
Aceste odoare de nepreţuit ale creştinismului au o istorie interesantă. Ele au ajuns până la noi trecând prin vremuri tulburi şi fiind gata să se piardă.
Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a păstrat aceste daruri şi, la adormirea sa, le-a lăsat Bisericii din Ierusalim, laolaltă cu alte odoare ce au aparţinut Mântuitorului.
În perioada bizantină, împăratul Arcadie a adus darurile magilor la Constantinopol. În timpul Cruciadei a IV-a, acestea au fost duse în anul 1204 la Niceea. După 60 de ani, împăratul Mihail Paleologul le-a adus din nou în Constantinopol, unde au rămas până în 1453.
După căderea Constantinopolului, darurile magilor au ajuns la sultana Mara. Mara era fiica domnitorului Serbiei, Gheorghie Brancovici. Învins de turci, acesta a fost nevoit să o de de soţie sultanului Murad al II-lea pe fiica sa.
În anul 1470, sultana Mara a hotărât să ducă darurile la mănăstirea Sfântul Pavel, de pe Muntele Athos, pe care tatăl ei, fostul rege al Serbiei, o sprijinise cu daruri şi bani. Aici a coborât împreună cu suita care o însoţea în portul mănăstirii, aducând cu ea Darurile Magilor. Cam la jumătatea distanţei dintre port şi mănăstire, împărăteasa a auzit glasul Maicii Domnului spunându-i să nu mai înainteze, pentru că pe munte nu au voia femei, să lase darurile în grija monahilor care o întâmpinaseră şi să se întoarcă în port.
De atunci, Sfintele Daruri au rămas pe Muntele Athos. Zilele acestea de mare sărbătoare, ele au fost aduse, pentru prima oară, şi în România.
Zeci de mii de credincioşi, din toate colţurile ţării, au venit în Teleorman pentru a li se închina. Simţindu-l, de acest Crăciun cu totul special pentru noi, românii, pe Iisus mai aproape ca niciodată. Ca pe un frate pe care îl simţi alături, care te linişteşte şi te ocroteşte.
Sorin Ovidiu Bălan
Astăzi, aurul magilor a fost împărţit în 28 de pandantive de 5-7 cm în formă dreptunghiulară, trapezoidală sau poligonală, iar tămâia şi smirna sunt împărţite în 62 de mărgele, asemenea măslinelor.
