didididi
  •  
  • SERVICII
  • PAULA IACOB
  • CONSULTAȚIE
  • NEWS
  • RECURS LA IDENTITATE
  • ASOCIAȚIA PAULA IACOB
  • CARIERE
  • CONTACT
0
Românii trebuie să fie mândri de 1 Decembrie  
1 decembrie 2023
Bolnavii cronici şi-au plătit moartea în pandemie
8 decembrie 2023

Moş Nicolae, bucuria începutului sărbătorilor de iarnă!

5 decembrie 2023

Moş Nicolae, bucuria începutului sărbătorilor de iarnă

 

Iarna nu aduce doar zăpada, a cărei curăţenie a devenit un veritabil simbol, ci şi sărbători care de care mai frumoase, ce umplu de bucurie inimile oamenilor care au trudit un an întreg, dar şi momente de credinţă şi recunoştinţă.

Primul sărbăbătorit de Biserica Ortodoxă Română și cea Romano-Catolică în fiecare an, în data de 6 decembrie este Sfântul Nicolae, care este considerat ocrotitorul copiilor, dar și al marinarilor, brutarilor, femeilor nemăritate și al celor acuzați pe nedrept.

Sfântul Nicolae a trăit printre oameni. S-a născut în jurul anului 280, într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. A fost episcop de Myra, recunoscut ca sfânt începând cu secolul al XVI-lea. Încheie viaţa pe pământ în jurul anului 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia). Se spune că este prăznuit pe 6 decembrie, pentru că în această zi i-a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i să ierte trei tineri nevinovați care urmau să fie omorâți a doua zi. De aceea este şi ocrotitorul condamnaţilor nevinovaţi.

La scurt timp după schisma din 1054 d.Hr., (Myra era trecută sub stăpânirea otomană), un grup de negustori din Italia, din orașul Bari, a scos moaştele sfântului din sarcofagul său din biserica greacă din localitate şi le-au dus la Bari, unde au fost depuse în Basilica di San Nicola.

Şi anul acesta, românii au privilegiul să se închine şi să se roage la moaştele Sfântului Nicolae la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. Tot aici a fost adusă, pentru aceste zile de sărbătoare şi icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Ghighiu din Prahova.

„De peste patru veacuri, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae din Biserica Sf. Gheorghe săvârşeşte numeroase minuni pentru cei care au credinţă în lucrarea binefăcătoare a sfinţilor lui Dumnezeu. Sunt nenumărate mărturii ale multor credincioşi care, de-a lungul celor peste patru sute de ani de prezenţă a sfintelor moaşte în această biserică, au fost vindecaţi de boli şi de tot felul de nevoinţe şi neputinţe ale trupului şi sufletului. Se spune că până să aducă Sfintele moaşte la Biserica Sfântul Gheorghe, domnitorul Mihai Viteazul purta la piept, în dreptul inimii, mâna Sfântului Nicolae pentru a-l ocroti în luptele pentru apărarea gliei româneşti şi a dreptei credinţe.” – spune părintele-profesor Emil Nedelea Cărămizaru, paroh al Bisericii Sf. Gheorghe Nou.

Legendele şi obiceiurile de Sfântul Nicolae sunt un amestec de întâmplări reale, dar şi de invenţii, fake news-uri, cum le-am spune noi în ziua de azi. Dar troate alcătuiesc, împreună, bucuria prăznuirii unuia dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinătăţii.

Obiceiul copiilor de a pune, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, la uşă sau la feresatră perechea lor de ghetuţe, în care îşi doresc să găsească dimineaţa un cadou de la Moş Nicolae are legătură cu o întâmplare, dar nu cu ghetuţele. Se spune că tatăl a trei fete, voia să le vândă. Urmau să ajungă prostituate. Cu o seară înainte de vânzare, a trecut Sfântul Nicolae şi a lăsat câte o pungă cu bani în camera fiecărei fete, echivalentul valorii vânzării. Fetele nu au mai fost vândute şi şi-au făcut viaţa după cum au crezut de cuviinţă. De aceea se spune că este ocrotitorul copiilor şi de aici vine şi obiceiul ca micuţii să capete cadouri în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Povestea cu nuieluşa în schimb, nu este adevărată. Moş Nicolae iubeşte copiii şi niciodată nu ar fi pus drept cadou o nuieluşă. Nuieluşa, ca simbol al pedepsirii copiilor care nu au fost cuminţi, vine de la o întâmplare. În anul 325, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Atunci, Sfântul Nicolae i-a dat o palmă ereticului. Aşa că Moş Nicolae ştie să şi pedepsească.

În seara asta, odată cu cinstirea Sfântului Nicolae, începe bucuria sărbătorilor de iarnă. Cu amestecul lor de poveşti fabuloase, unele adevărate, altele, nu, bucurie care va culmina cu vestea naşterii Mântuitorului.

 

 Daniel Ionaşcu

 Sorin Ovidiu Bălan

 

Moş Nicolae, bucuria începutului sărbătorilor de iarnă!

Moş Nicolae, bucuria începutului sărbătorilor de iarnă!

 

Distribuie

Alte articole de interes

23 septembrie 2024

Departamentul de Comunicare al Cabinetului de Avocat Daniel Ionaşcu este împuternicit să declare următoarele:


Continuare
22 septembrie 2024

Fenomene paranormale la Tribunalul Sighetul Marmaţiei. Morţii depun mărturii şi sunt împroprietăriţi


Continuare
18 septembrie 2024

Breşă gravă de securitate la o instituţie fundamentală a statului român


Continuare

Sediu:

București, Sector 3
Blvd. Unirii, Nr. 59, Bl. F2, Sc. 1, Ap. 5

Telefon: +40 766 214 605

Email: cabinetdeavocat@danielionascu.ro

Politica de confidențialitate

Moş Nicolae, bucuria începutului sărbătorilor de iarnă!

Urmărește-ne pe Facebook:

© 2021 Toate drepturile rezervate. Cabinet de Avocat Daniel Ionașcu
0