Cabinetul de avocatură, unul dintre talere balanţei Justiţiei
Celebra statuie a Zeiţei Iustitia este personificarea dreptății și a domniei legii în mitologia romană. Echivalenta ei în mitologia greacă este Themis. Iustitia este reprezentată legată la ochi, ca semn al imparțialității ei. Într-o mână ține o balanță, cu care măsoară dreptatea, iar în cealaltă o sabie, ca semn al puterii de a impune decizia luată.
Importanţa unui cabinet de avocatură, o găsim în simbolul „balanţă”. Balanţa are două talere. Pe unul dintre ele, acuzarea îşi pune argumentele sale împotriva celui judecat. Pe celălalt, apărarea îşi pune argumentele sale. Astfel încât balanţa să câtărească foarte corect faptele celui judecat. Altfel nu se poate.
Aşadar, plecând de la acest sinbol, nu poate exista Justiţie, fără apărare. Fără un avocat. Fără un cabinet de avocatură. Nu este vorba doar de principiul că orice om, indiferent de fapta de care este acuzat, oricât de oribilă ar fi aceasta, are dreptul să fie apărat. Are dreptul ca să existe cineva care să pună şi pe celălalt taler decât cel al acuzării, argumente. Pentru ca judecata să fie dreaptă şi eventuala pedeapsă, meritată cu adevărat. Ci este vorba despre mult mai mult. Un proces în care nu există apărare, un avocat cel puţin, înseamnă că sute de ani de evoluţie a omenirii spre civilizaţie ar fi şterşi cu buretele. Ne-am întoarce în Evul Mediu, unde nobilul atotstăpânitor decidea după bunul plac soarta supuşilor care-i erau aduşi în faţă pentru a-i judeca. Sau ne-am cufunda în cele mai negre dictaturi, unde cel judecat era dinainte condamnat, fără posibilitatea de a se apăra.
Aşadar, un cabinet de avocatură, ceea ce înseamnă de fapt apărarea, adică unul dintre talere balanţei din mâna Iustiţiei înseamnă, înainte de toate, cel mai evident semn de civilizaţie al unei societăţi.
Cabinetul de avocatură Daniel Ionaşcu îşi propune însă mult mai mult. Să nu fie doar o instituţie care să pună pe un taler al balanţei argumente pentru o judecată dreaptă. Ci îşi propune ca, dincolo de activitatea de bază, cea din tribunal, să mai contribuie şi la îndreptarea unor nedreptăţi care nu ajung în faţa judecătorilor. La asanarea unor tare morale. La semnalarea unor abuzuri care nu îmbracă neapărat aspect penal, dar care pot marca definitiv în rău viaţa unor oameni. De aceea, pe canalul de Youtube „Recurs la identitate” aducem în faţa publicului problemele oamenilor simpli, care, cum se spune, „mor cu dreptatea în braţe” şi nu-i bagă nimeni în seamă. Pentru că nu sunt importanţi pentru guvernanţi. Nu aduc voturi, deci nu folosesc la a accede prin ei la putere. Copii ori bătrâni uitaţi la discreţia unor funcţionăraşi care-i batjocoresc, categorii sociale nedreptăţite, care nu mai au puterea să-şi strige păsurile. Dar, în acelaşi timp, în podcastul nostru semnalăm şi cerem explicaţii autorităţilor competente atunci când monumente sau alte simboluri naţionale sunt lăsate în paragină.
Mai mult, dincolo de acel taler al balanţei pe care o ţine în mână Iustiţia, pentru noi mai există un taler. De astă dată, unul singur, pentru că nu este vorba despre o balanţă. Un taler al sufletului. Pe care aşezăm tot ceea ce credem că înseamnă identitatea noastră naţională. „Departamentul pentru Tradiţii şi Identitate Românească”, condus de maestrul Grigore Leşe, are drept scop nu numai identificarea şi păstrarea comorilor create de acest popor, ci şi transmiterea lor mai departe generaţiilor viitoare, ca pe veritabile acte de identitate.
De asemenea, din această instituţie numită Cabinetul de avocatură Daniel Ionaşcu face parte şi departamentul de „Medicină personalizată” condus de un medic excepţional, conferenţiarul doctor Alexandru Scafa Udrişte.
Aşadar, un cabinet de avocatură este o parte integrantă din acţiunea de înfăptuire a justiţiei. Fără de el nu se poate. Fără de el, nu putem spune că trăim într-o societate civilizată. În acelaşi timp, aşa cum am arătat, un cabinet de avocatură se poate extinde şi transforma într-o veritabilă instituţie în slujba cetăţenilor, nu numai în tribunal.
Daniel Ionaşcu
Sorin Ovidiu Bălan
