Arestul preventiv şi lipsa drepturilor arestatului
Evenimentele tragice care au aut loc la sfârşitul anului trecut, dar mai ales consecinţele lor, de mare actualitate şi la acest început de an, ne fac să revenim asupra unui subiect pe care l-am mai abordat în cadrul Cabinetului de avocatură Daniel Ionaşcu. Revenim şi insistăm asupra lui, pentru că, deocamdată, nici măcar nu s-a luat în discuţie regrementarea printr-un act normativ, a unei realităţi care pune Justiţia în situaţii care frizează absurdul.
Este vorba despre drepturile persoanelor aflate în arest preventiv.
În mod cu totul paradoxal, un arestat preventiv are mult mai puţine drepturi decât un condamnat definitiv, care îşi execută pedeapsa într-un penitenciar. În ciuda faptului că arestatul preventiv se bucură de prezumţia de nevinovăţie, în timp ce condamnatul definitiv a fost găsit vinovat de către instanţele judecătoreşti.
Este vorba, în principal, de reglementarea dreptului arestatului preventiv la învoire. La posibilitatea de a părăsi arestul. Când, cum şi din ce motive. Astfel că acest drept al unui cetăţean, repetăm, care nefiind condamnat definitiv se bucură de prezumţia de nevinovăţie, neexistând o reglementare clară, rămâne la latitudinea judecătorului sau, în unele cazuri, la aceea a şefului arestului.
Când am ridicat prima oară această peroblemă am adus argumentele de ordin juridic, inclusiv din legislaţia europeană, şi am dat şi un exemplu. Un arestat preventiv căruia, până la urmă, prin eforturile Canbinetului de avocatură Daniel Ionaşcu i s-a permis câteva ore, cu drumul dus-întors cu tot, să asiste la slujba religioasă de cununie a fiicei lui.
Pentru că încă nu s-a reglementat această problemă, ne lovim, iată, zilele acestea, de un nou moment care frizează absurdul.
Este binecunoscut deja cazul dezastrului de la Ferma Dacilor, care a avut loc în noaptea de Crăciun. În incendiul devastator şi-au pierdut viaţa opt oameni, între care şi doi copii. Unul dintre copiii care a ars de viu a fost şi fiul cel mai mic al patronului pensiunii, Cornel Dinicu.
Ancheta preliminară a scos la iveală o suită întreagă de încălcări ale legii, care au condus la această catastrofă care putea fi prevenită.
Şi acum, intervine momentul de absurd. Fără discuţie, patronul pensiunii trebuie să răspundă în faţa legii. Gravitatea faptelor, constate la prima invenstigaţie, era suficientă pentru a fi plasat în arest preventiv. Numai că nu s-a întâmplat aşa de la început. Judecătorii au confirmat cererea procurorilor de arestare preventivă abia după o săptămână de la întâmplarea tragică. De ce? Pentru ca să permită lui Cornel Dinicu să-şi îngroape copilul mort în incendiu. Abia după aceea a fost arestat preventiv, făcând opinia publică să se întrebe pe bună dreptate: la ce bun? La ce mai foloseşte această măsură? Pentru că dacă ar fi fost să ascundă sau să măsluiască probe, să influenţeze martori sau să fugă de răspunderea penală, Cornel Dinicu ar fi putut-o face în răstimpul de o săptămână cât a fost lăsat liber. Chiar el a declarat că ştie că va fi arestat după înmormântarea copilului.
Nu analizăm acum dacă judecătorii au făcut bine sau nu că l-au lăsat liber să-şi înmormânteze copilul. Părerile sunt împărţite. Dar sigur, dacă ar fi fost o reglementare clară cu privire la drepturile arestatului preventiv, nu s-ar fi ajuns la această situaţie: trimiterea învinuitului după gratii, la o săptămână după producerea evenimentului. Cornel Dinicu ar fi fost arestat imediat, dacă se impunea arestul preventiv şi, mai mult ca sigur, i s-ar fi permis să participe la înmormântarea fiului. Dar nu din bunăvoinţa judecătorilor, care sunt puşi şi ei într-o situaţie jenantă, pentru că nu prea pot acum explica de ce i-au dat arest preventiv aşa de târziu, ci pentru că un act normativ ar fi reglementat clar cum se procedează într-o astfel de împrejurare.
Daniel Ionaşcu
Sorin Ovidiu Bălan